După finalizarea contractul de asfaltare a 9,0 km de strazi în comuna noastră, perseverența administrației comunei noastre a determinat accesarea de noi fonduri pentru dezvoltare și demararea de noi lucrări de infrastructură!

Astfel, ieri 28 octombrie 2019 s-a semnat contractul pentru execuția de lucrări la proiectul Realizare sisteme de canalizare și stații de epurare în localitățile Lenauheim, Grabaț și Bulgăruș, pentru suma de 21.136.380, 29 lei.

Durata contractului este de 29 de luni execuția, la care se adugă 36 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

Dupa finalizarea contractului menționat mai sus, va fi necesară extinderea rețelei de canalizare. La începutul anului 2019, s-a depus la MDRAP cererea de finanțare pentru această extindere. Vă informăm cu bucurie că această finanțare cu o valoare de 22.589.583 lei va fi finanțată prin FDI și asteptăm invitația de a semna contractul.

Tot cu bucurie vă anuntăm că a fost aprobat pentru finanțare prin FDI proiectul Realizare rețea de alimentare cu gaze naturale în valoare de 41.563.508 lei.

Desigur procedurile sunt greoaie și necesită mult timp dar este important să avem un început. La proiectele noi urmează întocmirea proiectelor tehnice, obtinerea avizelor și abia apoi execuția. Toate se achiziționează prin licitație prin intermediul SEAP.

Încet dar cu siguranță vom duce la bun sfârșit aceste proiecte care vor contribui la ridicarea nivelului de trai a tuturor cetățenilor comunei Lenauheim.

Primar,

Ilie Suciu

Contract execuției lucrări canalizare


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *