Primarul Comunei LENAUHEIM, Județul Timiș, emite prezenta

DISPOZIȚIE:

 

Art.1. Pentru siguranța cetățenilor, se implementează măsurile instituite prin Ordonanța Militară nr. 2/2020, cu caracter obligatoriu, după cum urmează:

  • începând cu data de 22 martie 2020, ora 22,00, se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară de pe raza Comunei Lenauheim. Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență!
  • Slujbele  în locașurile de cult de către slujitorii bisericești/religioși, se vor oficia fără accesul publicului, putând fi transmise în mass-media sau online. Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), Ia care pot participa maximum 8 persoane, precum și împărtășirea credincioșilor bolnavi Ia spital sau Ia domiciliul acestora.

Art.2. -(1)- Nerespectarea măsurilor din Ordonanța Militară nr. 2/2020 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernui nr. 1/1999.

-(2)- Constatarea contravențiilor ș aplicarea sancțiunilor se realizează de către Poliția Română, Jandarmeria Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale.

Art.3. – Compartimentul de Asistență Socială din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Lenauheim va identifica și va ține evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără sustinători sau altă formă de ajutor, pentru sprijinirea acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.

Dispoziția în integralitate o puteți consulta aici:

Dispoziția Primar 31 din 23 martie 2020 privind implementarea măsurilor aprobate prin Ordonanța Militară nr. 2 din 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *